Pornind de la colaborările frumoase din proiectele noastre, lansăm o nouă rubrică pe blogul nostru și anume Interviurile cu prietenii Asociației Industrii Creative.
Primul prieten intervievat este Anca Macovei, instructor-coregraf în cadrul celui de-al doilea modul al proiectului #PREƧENT. Un interviu despre un profesionist de succes sau despre cum ajungi sus dacă faci ceea ce iubești cu adevărat (sau… dacă iubești persoana potrivită).
Bună, Anca, 🙂
Mulțumim că ai rămas un pic mai mult în proiectul #Present, așa încât să te descoasem nițel și să-i lăsăm pe cei care ne citesc să te cunoască dincolo de prezentările și pozele din cadrul proiectului.
Vrem să te cunoaștem mai bine. Spune-ne, cine și cum este omul și profesionistul Anca Macovei?
Omul și profesionistul Ancuța Macovei sunt unul și același. Îmi ghidez atât viața cât și cariera după valorile mele cele mai importante: iubire, respect și profesionalism. Pozitivitatea mă caracterizează și consider că limitele exista doar atunci cand ni le creăm noi în minte. Cu dedicare, pasiune și muncă, totul este posibil.
Ce te-a determinat să te îndrepți spre domeniul coregrafiei și ce te-a motivat să continui în această arie de activitate?

Primii 8 ani de școală i-am petrecut în Onești, studiind gimnastica artistică în cadrul Liceului cu Program Sportiv „Nadia Comăneci”. Dar se pare că viața avea alt plan pentru mine. După anumite leziuni a trebuit să-mi îndrept atenția spre altceva. Și, la îndemnul surorii mele, Oana, m-am înscris la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă”, secția coregrafie, unde am avut oportunitatea să studiez dansul clasic/balet, dansul contemporan, dansul de caracter, dansul folcloric românesc.
Povestește-ne puțin despre călătoria ta în lumea dansului. Cum erai la început și cum ești acum? Cum te-a schimbat această experiență?
Călătoria mea în lumea dansului este strâns legată de 2 lucruri: 1. de soțul meu, Victor, pe care am avut norocul să-l cunosc în liceu și alături de care am dansat toată viața mea și 2. dorința amândurora de a călători în jurul lumii. Uitându-mă în urmă, evoluția este enormă atât pe plan profesional, cât și personal.
Ne-am petrecut ultimii 10 ani călătorind în jurul lumii pe vase de croazieră, în teatre și parcuri tematice. Am ajuns aproape pe fiecare continent și am cunoscut zeci, dacă nu sute de naționalități. Și prin prisma acestui lucru am învățat că oamenii sunt împărțiți după suflet și nu după naționalitate, sex, religie, etnie etc.

Succesul pentru mine este atunci când pun capul pe pernă seara și sunt mulțumită de mine și de cine am fost până aici.

Cum arată programul unei zile obișnuite din viața ta? Ne poți împărtăși niște obiceiuri din rutina ta care crezi că sunt neobișnuite și utile în același timp?
Programul meu este unul destul de plin, sunt într-o continuă cursă, aș putea spune. Dar totul cu pofta de a crea și de a aduce zâmbete în viața celor din jur. Nu sunt o persoană ieșită din comun, cred eu, dar probabil un lucru pe care îl fac în fiecare zi și îl recomand și altora este câteva minute de stretching. Și 5 minute sunt suficiente. Îți dau timp de gândire, organizare a zilei și pune corpul în mișcare armonioasă.
Îți place ce faci, ești dedicată și îți dorești să crești, să continui să activezi în domeniul dansului. Cum măsori succesul în activitatea pe care o desfășori? Care este, în cinci cuvinte, sfatul-cheie pe care l-ai da unei persoane care vrea să aibă succes în același domeniu?
Succesul pentru mine este atunci când pun capul pe pernă seara și sunt mulțumită de mine și de cine am fost până aici. Dacă mi-am păstrat valorile, nu am rănit pe nimeni și am reușit să înseninez ziua altcuiva, atunci sunt un om de succes în ochii mei. Sfatul meu cheie ar fi simplu și chiar din 4 cuvinte: Iubește ceea ce faci! Arta este o extensie a sufletului și atunci – în strânsă legătură cu relația ta față de domeniul de lucru.

Poate printre ei se află viitori artiști consacrați sau genii într-un anumit domeniu, dar nu vor ști niciodată pentru că nu acces constant la diversitate.

Odată ce ai acceptat să fii trainer #Present, ai avut anumite așteptări în ceea ce privește desfășurarea atelierului de Dans. Ce s-a confirmat și ce a mers diferit față de cum credeai că o să se întâmple?
Mi-am dorit să pot oferi fericire și, în același timp, să le arăt tinerilor că dansul nu este doar o altă formă de mișcare, dar și o formă de exprimare, exteriorizare. Mi s-a confirmat că puritatea copiilor este magică. Nu am mers cu nicio așteptare din partea participanților, am vrut doar să fie prezenți cu mine în moment și să ne bucurăm împreună.
Care este partea din experiența ta în #Present despre care ai vrea să-i povestești lumii întregi, care trebuie să fie auzită?
Cred că din această experiență cel mai mare impact asupra mea l-a avut nevoia de afecțiune pe care copiii din centrele sociale au exprimat-o. Încă suntem la un nivel mediocru în ceea ce privește atenția pe care le-o acordăm acestor tineri și oportunitățile pe care le oferim. Vrem o țară mai bună în viitor, dar uităm că și ei sunt parte din acest viitor.
Este #Present un proiect necesar copiilor din centrele sociale din Iași? Dacă da, cum ar arăta #Present în viitor, în ce direcții crezi că ar prinde contur și le-ar fi de folos copiilor?
Copiii din centrele sociale sunt absolut minunați. Prin acest tip de proiecte, burse și chiar activități de voluntariat le putem aduce și lor diversitate în dezvoltare. Poate printre ei se află viitori artiști consacrați sau genii într-un anumit domeniu, dar nu vor ști niciodată pentru că nu acces constant la diversitate.

Tragem cu ochiul în agenda ta și vedem niște planuri de viitor. Poți să ne împărtășești ce urmează să faci și cum pot ajunge la tine cei care ne citesc?
Planurile de viitor încep să prindă contur, deschiderea propriei mele școli de dans era unul dintre visele mele. Attribute Company a prins viață și, alături de tineri minunați, sper să putem mișca sufletele oamenilor din jur. Ultimii ani petrecuți în țări în care am avut ocazia sa lucrez cu oameni extrem de talentați, coregrafi consacrați, mi-au deschis mult orizontul și aș dori să împărtășesc din aceste experiențe, să ajut la dezvoltarea dansului și a mișcării coregrafice.
* Pozele articolului sunt preluate din arhiva personală a Ancăi Macovei și din arhiva foto a Asociației Industrii Creative.